La pescuit

N-as putea sa spun ca am fost vreodata vreun pescar foarte patimas. Nici macar unul mediocru. Totusi, de mic copil am tot cochetat cu pescuitul, macar, o data la un an-doi.

Intr-o zi calduroasa din vacanta de vara, ma aflam, impreuna cu doi colegi de clasa, pe numele de porecla, Neagoe si Cucuta. Tocmai treceam clasa a opta. Eram impreuna cu cei doi la marginea orasului inarmati cu cosoare, carucioare si saci, cosind caprita pentru iepurii pe care-i cresteam fiecare. Cunicultura, pasiunea noastra comuna, era cea care ne facea, de multe ori, de nedespartit.

Pe cand coseam, fiecare in palcul lui de caprita si, din cand in camd, stergandu-ne transpiratie de pe frunte cu maneca, unuia ii vine o idee: sa mergem la pescuit.

- Aveti undite? intreb curios.

- Am eu niste relon, raspunse Neagoe. Ne trebuie doar bete.

- Eu am cateva carlige. zise Cucuta.

- Am si eu cateva. zic amintindu-mi de sertarul cu maruntisuri.

- Gasim rame pe langa pompa. facu Neagoe. Le luam din seara asta si maine dimineata devreme plecam la canal.

- Trebuie sa luam ceva de mancare la noi. zic. Ceva apa...

- Luam oua? intreba Neagoe uitandu-se la noi.

- Luam, da’ de unde?

- Luam de la nea Vasile, vecinul meu, propune Neagoe.

- Are?

- De obicei, are.

******************************************

- Noroc, nea Vasile! saluta Neagoe pe vecinul lui.

- Noroc, flacau. raspunse omul.

- Mai ai, bre, oua?

- Mai am ceva. De ce?

- Maine vrem sa plecam la peste si vrem sa luam si ceva de mancare. Si ne-am gandit la niste oua. Daca mai ai.

- Si cate sa va dau?

- Pai cred ca doua de fiecare ne ajung. Sase oua.

- Bine mai baieti. Da punga incoa’, zise nea Vasile , lua punga si pleca in curtea cu animale.

Am facut toti cheta si am platit ouale omului apoi am plecat acasa la Neagoe. Scormonind prin pamantul umed de pe langa pompa de apa am adunat cateva rame, momeala de maine. Eu si Cucuta am plecat, apoi catre casele noastre sa mancam si sa le spunem parintilor ca nu dormim acasa; parintii lui Neagoe urmau sa intre in tura de noapte la serviciu. Ne-am reintors la prietenul nostru. Am fiert ouale si am pregatit si o sticla de apa. De-acum eram liberi, asa ca ne-am amuzat jucandu-ne Baba-oarba .

******************************************

Cerul era senin, cateva ciocarlii spargeau monotonia linistii, iar soarele incepuse sa risipeasca din racoarea diminetii. Cativa pesti sinucigasi ne trageau, aleatoriu, plutele la fund.

- Asta-i, ma! striga Cucuta bucurandu-se de prima captura, un peste destul de mic. Ce peste sa fie asta?

- Asta-i biban, zic recunoscandu-l imediat. E si in cartea de zoologie.

- Nu cred ca e biban, zice Neagoe. Ala era mai verde.

Stam cu bata-n balta, soarele se urca pe cer si foamea incepe sa ne gadile stomacurile.

- Ne apucam si noi de mancat? propune Neagoe la un moment dat.

- Sau mai asteptam? intreba Cucuta Poate mancam mai incolo si apoi mai stam. Daca mancam acum poate ni se face foame si o sa trebuiasca sa plecam.

- Eu zic sa mancam niste paine, propun si eu, sa mai astamparam foamea. Si mai tarziu mancam si ouale si stam mai mult. Poate facem si o baie.

Asa ca rupem cate o bucata de paine si ne continuam pescuitul. Deodata Neagoe ne intreba:

- V-am spus ca Zepelin a facut laba?

- Serios? intreba Cucuta. N-ai spus. De unde stii?

- Din sursa sigura. Au fost mai multi cu el acasa la Kermit. Si Zepelin a facut laba acolo de fata cu ei.

- I-a curs plod? intreb nestiind sensul adevarat al cuvantului plod.

- Da, i-a curs, dar nu asa. A tasnit!

- Tu esti nebun? intreba Cucuta.

- Serios. Si Zicea Zepelin ca mai avea putin si stropea pe pereti.

Deja aveam o curiozitate care n-avea cum sa ramana nesatisfacuta, dar asta-i alta poveste.

- Da, dar ati vazut ce pula are Zepelin? continua Neagoe. Mare, asa, si groasa.

- Cred ca poate s-o si beleasca, zice Cucuta.

- Cred si io. Da’ sa vezi floci, nene! Mari si negri. Nu ca la noi.

Discutiile foarte putin academice si cu urme vagi de spiritualitate au mai continuat o vreme. Apoi am tacut. Soarele amiezii ardea puternic facand ziua caniculara. Inapetenta pestilor era invers proportionala cu foamea noastra. Daca am fi prins mai multi, probabil i-am fi fript pe un jar din resturi vegetale uscate. O masa frugala si apoi o balaceala in canalul de irigatii era tot ce aveam nevoie, ca frumoasa zi de pescuit fara succes, sa fie perfecta. Asa ca am asternut o camasa pe iarba peste care am asezat punga cu mancare.

Nu-mi amintesc daca am spus vreo rugaciune sau daca ne-am urat “pofta buna”, dar stiu sigur ca nu eram asa de manierati. Ne-am asezat in cerc in jurul sursei de energie si ne-am tras fiecare in dreptul lui cate doua oua. Sparg coaja unui ou, incep sa-l decojesc. Intamplator O bucata din albus ramane lipita de coaja dand la iveala o formatiune ascutita de culoare roz, lucru care-mi sugruma instantaneu apetitul.

- Bai! strig, asta are pui!

- Sa mori tu! zise unu.

- Ba! Si-al meu are! zise celalalt.

Ma ridic enervat si izbesc violent cu un ou de pamant facand embrionul amorf sa se rostogoleasca prin aer.

- Tu-ti gura ma-tii, nea Vasile! facu Neagoe inciudat aruncand la randul lui cu oua.

Aruncam, cu naduf si pomenire la adresa lui nea Vasile, ouale. Scarba ia locul foamei.

Avem de strabatut pana acasa ogoare intinse sub soarele-arzator, marturie-a erei socialiste.

Trei pionieri ai Romaniei comuniste, anorexici, cu coastele vizibile chiar prin camasi, cu trupuri istovite, dar spirit treaz, cutreiera ale patriei ogoare. Par invinsi, dar ochii lor arunca rauri de lumina, gurile rostesc slove ce aprind luceferi.