Colinde, colinde...

Zi de Craciun. Timp mohorat. Nici nu ninge, nici nu ploua. La radio Stefan Hrusca venit din Canada, canta niste colinde deprimante. Colindatori inca n-au aparut si nici nu sunt sanse sa apara. Am avut grija sa incui poarta. In felul asta evit vizita colindatorilor tigani – singurii care mai colinda in zona mea – cu a lor papusa Siva de origine hindusa. Ehei, altfel era cand eram pustan si plecam cu colindul in gasti de la doi , trei, patru , cinci insi. Colinde de-ale noaste, crestine si precrestine. Cu Plugusorul, cu Mos Ajun, cu Steaua, cu Buga sau Buhaiul, Sorcova....

Unele peripetii de-ale colindului au ramas intiparite bine in memorie. Bunaoara cea in care am colindat cu amicul Guta, un pustan cu doi ani mai mare decat mine.

- Ce zici, il intreb pe Guta, ne-a iesit ceva pana acum?

- Pai stai sa vedem, zise si incepe sa numere bancnotele din buzunar. 260 de lei. Si plus maruntisul.

- Stas! Atatia bani n-am scos niciodata! Si mai am si eu maruntis.

- Si plus covrigi si nuci aproape doua sacose. adauga Guta.

- Mai colindam?

- Colindam!

- Pe la case, pe la blocuri?

- Hai pe la blocuri.

- Cu baba aia am cam luat plasa, adaug amuzandu-ma.

- Da, bai! Ce panarama! Nici nu s-a aratat la fata. In loc sa ne dea si ea ceva a strigat din casa sa-i lasam si ei un colac pe laghita.

- Am dat si noi de pomana. Da sa iau un rahat ca mi-e pofta, spun si bag mana intr-o sacosa si scot o bucata. Ia si tu una sa fim chit.

- Asa ceva n-am pomenit, continua Guta fixat pe baba nevazuta. Sa te duci cu colindu’... si sa dai tot tu...

Mestecand rahatul imi ridic ochii si subit ma opresc din mestecat, gura se deschide, narile se dilata si ochii se belesc. Niste tate de femeie imi apar in fata ochilor. In toata splendoarea! Tate adevarate! Asa ceva n-am mai vazut decat in cateva filme, si alea cu purici,date de bulgari la televiziunea lor, vineri noapte la Studio X. De data asta femeile sunt adevarate! In blocul de peste drum, la etajul 3, doua femei stau la fereastra, una dintre ele descheiata la camasa, balanganindu-si tatele.

- Ba! strig la tovarasul meu dandu-i un cot si fara sa-mi dezlipesc ochii de la tate. Las-o dracu de baba! Ia uite la etaju’ 3!

- Pfoaiiii!! facu Guta imediat ce-si ridica privirea. Hai sa le futem! Hai mai aproape!

Trecem strada, ne apropiem. Femeile rad. Cea de-a doua isi desface si ea camasa facandu-ne sa inghitim in sec. Ne fac semn cu mana sa urcam. Guta face semn sa astepte si mimeaza o sticla de ceva.

- Hai! facu Guta.

- Unde, ma?

- Sa luam o sticla de vin, doar nu ne-om duce asa ca prostii.

- Corect! Buna-i tiganca aia cu ochi verzi. Parca sa zic ca are barbat...

- Nu mai are, ma, a plecat, ma asigura Guta. Tu esti dat la pizda?

- Aaa... Ce?

- Ai futut pana acum?

- Normal, spun cu nerusinare.

- Ai futut pa dracu...

- Ce, ma...?

- Ei, las’ ca te descurci tu.

Noroc ca nu ma priveste, asa ca nu observa coloritul fetei mele care brusc lua o nuanta de rosu.

Luam repede o sticla de vin spumos si ne intreptam catre cuibusorul de nebunii. Ajungem la etajul trei si ne orientam cam care ar trebui sa fie usa.

- Aici trebuie sa fie, spuse Guta.

- Poate nimerim alaturi.

- Si ce? Ti-e frica? Suntem cu colindu’, ma.

- Asa e.

Sunam . In spatele usii se simte ceva agitatie. Cineva se uita pe vizor. Forfota din spatele usii se domoleste, apoi cineva deschide. E una dintre femeile de la fereastra, care ne pofteste zambind inauntru. Intram.Un barbat inchide usa in urma noastra. Inalt, brunet, cu umeri lati, cu chica a la Maradona. Rasuceste cheia in broasca, apoi o baga in buzunar. De unde dracu a mai aparut si asta? Pana sa realizez ce se intampla, din bucatarie isi face aparitia un alt barbat. Solid spre gras. Tot tuciuriu.

- Da, baietii? ne aborda grasul.

- Primiti cu colindul? intrebam aproape in cor, amandoi.

- Da, da, cu colindu’. Hai! Dati-i drumu’!

“Aho, aho, copii si frati,

Stati putin si nu manati,

Langa boi v-alaturati.... “

- Ba! ne intrerupe grasul, apoi fluiera. Alo! Ce-i asta , ma?

- Pai... plugusorul...

- Acioaie n-aveti?

- Nu... ce e aia?

- Clopotel d-ala sau voi cu ce pula mea colindati?

- Am avut, dar l-am pierdut, zic.

- Ni l-a furat, zice Guta in acelasi timp.

- L-ati pierdut... Vi l-a furat... Ce golani! Ce golani! zise cel inalt si ne indruma pe amandoi catre bucatarie.

Femeile s-au facut disparute subit, noi ramanand cu cei doi barbati in bucatarie. Cel gras se duse la un dulap, scoase din sertar un cutit de bucatarie si il aseza pe masa cu zgomot.

- Ia spuneti, ma, zise grasul, de ce ati venit voi aici?

- Cu colindu’, sefu...

- Ma, lasa prosteala! Ati venit la futut? La nevestele noastre?

- Nu.. nuuu...

- Ce-aveti in sacose? Ia dati-le-ncoace. Ce-i asta? Sampanie? Si mai ziceti ca nu veniseti la futut, se amuza grasul.

- Am primit-o si noi, sefu, incerca s-o dreaga Guta, de pe la oameni.

- Ma, futu-va-n gura sa va fut, rase cel inalt, dupa ce ca ati venit sa ne futeti femeile, mai si incercati sa ne prostiti. Ma, cand v-oi scapa cate una la ureche! Ia gata cu gluma! Voi stiti sa zburati?

- ...??

- Asa, de la etajut 3.

- Sefu’.. va rugam... lasati-ne-n pace.

- Auzi, ma la ei! zise cel inalt catre cel gras. Vine sa ne futa femeile si po orma sa-i lasi in pace! Bani aveti si voi?

- Avem de la colind., zise Guta si scoase bancnotele din buzunat.

- Si nu ne imprumuti si pe noi?

- Ba da, luati...

- Marunt ai?

- Am si marunt...

- Ia sari! Sari, ma! Asa. Da-i incoace. Intoarce buzunarele pe dos. Hai, sari si tu, zise catre mine.

Ma conformez, sar, dau banii si intorc buzunarele pe dos.. Sunt, apoi studiat la bocancii mei de carton, dar pentru ca au fisuri mari de la uzura nu prezinta interes. Ghetele lui Guta sunt cam la fel de atractive. Suntem invitati, destul de nepoliticos, sa ne scoatem pulovarele.

***********************************************************

Furt de ardei

Furt de ardei

Vasile Cocos isi puse sacul de rafie pe portnagajul bicicletei si porni catre colegul sau de serviciu, Ghita. Noaptea densa, cu un cer noros si fara luna era numai potrivita pentru a abtine usor un sac de ardei.

- Hai, vere, esti gata? isi intreba Vasile colegul imediat ce ajunse la el.

- Gata! Stai sa iau si eu un socotei.

Isi puse si el doi saci goi pe portbagaj si pornira catre ferma IAS-ului. Cei doi barbati sunt colegi si prieteni. Amandoi au cam aceeasi constitutie fizica si cam aceeasi varsta. Mici si indesati, in jurul varstei de 50 de ani. Deosebirea e ca Vasile Cocos are parul complet alb, iar Ghita are parul grizonat si , in plus, purtator de chelie.

Vreme de mai bine de jumatate de ceas cei doi au orbecait pe drumurile de pamant. In cele din urma ajung la sola cu ardei.

- Gata, vere, zise Vasile Cocos, hai sa ne-alimentam.

- Pai, s-avem spor!

Lasara amandoi bicicletele la marginea solei si se apucara sa culeaga sporadic, pe pipaite, ardeii mai frumosi. Vorbeau incet si putin. Nici n-au apucat sa incarce cate un fund de sac, ca o voce straina intrerupe linistea noptii:

- Ba! Care esti acolo?

- Io sunt, vere! Vasile Cocos! se recomanda omul in timp ce prietenul lui se ghemui la pamant.

- ‘ tu-ti cocosu’ lu’ dum-ne-zeu ma-tii! raspunde amenintator vocea din intuneric.

- Hai, vere, sa fugim ca nu-i de-al nostru, zise Vasile incet si fugira amandoi catre biciclete.

Incalecara si plecara in graba pe drumul pe care-au venit.

- Ce te-a apucat, ma, sa-i spui cum te cheama? il dojeni Ghita.

- Am zis c-o fi vreun cunoscut. Da’ bine c-am scapat asa. Ne faceam de cacat pentru trei ardei.

Mergeau incet din cauza denivelarilor si a vizibilitatii aproape nule, pe drumul de pamant de langa canalul de irigatii. Canalul era foarte plin, aproape ca dadea peste maluri . Lui Vasile i se paru, in intunecimea noptii, ca arata ca un drum. Un drum asfaltat chiar. Asa ca se hotari sa iasa din supliciul drumului denivelat si sa mearga civilizat, pe asfalt.

- Vasile! striga Ghita catre tovarasul lui care ramase in urma si intarzia sa vina.

- Da!

- Hai, ma, ce faci?

- Stai asa...

- Vii, ma, azi? striga din nou Ghita dupa cateva minute in care Vasile se incapatana sa apara.

- Vin, vin... Mi-a trebuit ardei... mormai Vasile ca pentru sine.

O vreme, Vasile a incercat sa ignore batjocura colegilor si intr-o oarecare masura a si reusit, dar din cand in cand tot mai aude cate o voce care striga: "Io sunt, vere! Vasile Cocos!"

La pescuit

N-as putea sa spun ca am fost vreodata vreun pescar foarte patimas. Nici macar unul mediocru. Totusi, de mic copil am tot cochetat cu pescuitul, macar, o data la un an-doi.

Intr-o zi calduroasa din vacanta de vara, ma aflam, impreuna cu doi colegi de clasa, pe numele de porecla, Neagoe si Cucuta. Tocmai treceam clasa a opta. Eram impreuna cu cei doi la marginea orasului inarmati cu cosoare, carucioare si saci, cosind caprita pentru iepurii pe care-i cresteam fiecare. Cunicultura, pasiunea noastra comuna, era cea care ne facea, de multe ori, de nedespartit.

Pe cand coseam, fiecare in palcul lui de caprita si, din cand in camd, stergandu-ne transpiratie de pe frunte cu maneca, unuia ii vine o idee: sa mergem la pescuit.

- Aveti undite? intreb curios.

- Am eu niste relon, raspunse Neagoe. Ne trebuie doar bete.

- Eu am cateva carlige. zise Cucuta.

- Am si eu cateva. zic amintindu-mi de sertarul cu maruntisuri.

- Gasim rame pe langa pompa. facu Neagoe. Le luam din seara asta si maine dimineata devreme plecam la canal.

- Trebuie sa luam ceva de mancare la noi. zic. Ceva apa...

- Luam oua? intreba Neagoe uitandu-se la noi.

- Luam, da’ de unde?

- Luam de la nea Vasile, vecinul meu, propune Neagoe.

- Are?

- De obicei, are.

******************************************

- Noroc, nea Vasile! saluta Neagoe pe vecinul lui.

- Noroc, flacau. raspunse omul.

- Mai ai, bre, oua?

- Mai am ceva. De ce?

- Maine vrem sa plecam la peste si vrem sa luam si ceva de mancare. Si ne-am gandit la niste oua. Daca mai ai.

- Si cate sa va dau?

- Pai cred ca doua de fiecare ne ajung. Sase oua.

- Bine mai baieti. Da punga incoa’, zise nea Vasile , lua punga si pleca in curtea cu animale.

Am facut toti cheta si am platit ouale omului apoi am plecat acasa la Neagoe. Scormonind prin pamantul umed de pe langa pompa de apa am adunat cateva rame, momeala de maine. Eu si Cucuta am plecat, apoi catre casele noastre sa mancam si sa le spunem parintilor ca nu dormim acasa; parintii lui Neagoe urmau sa intre in tura de noapte la serviciu. Ne-am reintors la prietenul nostru. Am fiert ouale si am pregatit si o sticla de apa. De-acum eram liberi, asa ca ne-am amuzat jucandu-ne Baba-oarba .

******************************************

Cerul era senin, cateva ciocarlii spargeau monotonia linistii, iar soarele incepuse sa risipeasca din racoarea diminetii. Cativa pesti sinucigasi ne trageau, aleatoriu, plutele la fund.

- Asta-i, ma! striga Cucuta bucurandu-se de prima captura, un peste destul de mic. Ce peste sa fie asta?

- Asta-i biban, zic recunoscandu-l imediat. E si in cartea de zoologie.

- Nu cred ca e biban, zice Neagoe. Ala era mai verde.

Stam cu bata-n balta, soarele se urca pe cer si foamea incepe sa ne gadile stomacurile.

- Ne apucam si noi de mancat? propune Neagoe la un moment dat.

- Sau mai asteptam? intreba Cucuta Poate mancam mai incolo si apoi mai stam. Daca mancam acum poate ni se face foame si o sa trebuiasca sa plecam.

- Eu zic sa mancam niste paine, propun si eu, sa mai astamparam foamea. Si mai tarziu mancam si ouale si stam mai mult. Poate facem si o baie.

Asa ca rupem cate o bucata de paine si ne continuam pescuitul. Deodata Neagoe ne intreba:

- V-am spus ca Zepelin a facut laba?

- Serios? intreba Cucuta. N-ai spus. De unde stii?

- Din sursa sigura. Au fost mai multi cu el acasa la Kermit. Si Zepelin a facut laba acolo de fata cu ei.

- I-a curs plod? intreb nestiind sensul adevarat al cuvantului plod.

- Da, i-a curs, dar nu asa. A tasnit!

- Tu esti nebun? intreba Cucuta.

- Serios. Si Zicea Zepelin ca mai avea putin si stropea pe pereti.

Deja aveam o curiozitate care n-avea cum sa ramana nesatisfacuta, dar asta-i alta poveste.

- Da, dar ati vazut ce pula are Zepelin? continua Neagoe. Mare, asa, si groasa.

- Cred ca poate s-o si beleasca, zice Cucuta.

- Cred si io. Da’ sa vezi floci, nene! Mari si negri. Nu ca la noi.

Discutiile foarte putin academice si cu urme vagi de spiritualitate au mai continuat o vreme. Apoi am tacut. Soarele amiezii ardea puternic facand ziua caniculara. Inapetenta pestilor era invers proportionala cu foamea noastra. Daca am fi prins mai multi, probabil i-am fi fript pe un jar din resturi vegetale uscate. O masa frugala si apoi o balaceala in canalul de irigatii era tot ce aveam nevoie, ca frumoasa zi de pescuit fara succes, sa fie perfecta. Asa ca am asternut o camasa pe iarba peste care am asezat punga cu mancare.

Nu-mi amintesc daca am spus vreo rugaciune sau daca ne-am urat “pofta buna”, dar stiu sigur ca nu eram asa de manierati. Ne-am asezat in cerc in jurul sursei de energie si ne-am tras fiecare in dreptul lui cate doua oua. Sparg coaja unui ou, incep sa-l decojesc. Intamplator O bucata din albus ramane lipita de coaja dand la iveala o formatiune ascutita de culoare roz, lucru care-mi sugruma instantaneu apetitul.

- Bai! strig, asta are pui!

- Sa mori tu! zise unu.

- Ba! Si-al meu are! zise celalalt.

Ma ridic enervat si izbesc violent cu un ou de pamant facand embrionul amorf sa se rostogoleasca prin aer.

- Tu-ti gura ma-tii, nea Vasile! facu Neagoe inciudat aruncand la randul lui cu oua.

Aruncam, cu naduf si pomenire la adresa lui nea Vasile, ouale. Scarba ia locul foamei.

Avem de strabatut pana acasa ogoare intinse sub soarele-arzator, marturie-a erei socialiste.

Trei pionieri ai Romaniei comuniste, anorexici, cu coastele vizibile chiar prin camasi, cu trupuri istovite, dar spirit treaz, cutreiera ale patriei ogoare. Par invinsi, dar ochii lor arunca rauri de lumina, gurile rostesc slove ce aprind luceferi.

Bucurie de parinte

Liceul Militar Breaza 1988

- Buna ziua, tovarasu’ diriginte! M-ati chemat?

- Buna ziua! Da, Prunaru. Ai vorbit cu parintii tai? Vin la sedinta?

- Da, am vorbit. Ar trebui sa vina azi. Doar tata. Mi-a promis ca-si ia liber si vine

- Pai ar cam trebui sa vina, nu crezi? Esti in al doilea an la liceul nostru militar si inca nu ti-am cunoscut parintii, aproape ca-l mustrului dirigintele.

- Aveti dreptate, dar e greu si pentru ei… Mama nu lucreaza… Tata trebuie sa ma tina si in liceu si de la Tandarei la Breaza e destul de mare distanta. El a zis ca vine, ca e si el curios. Nu stiu. Eu sper sa vina.

- Si eu sper, Prunaru. Ma rog, eu sunt aici pana la patru. Daca vine, vii cu el aici la cancelarie, da? Esti liber.

- Buna ziua, mai spuse elevul si pleca.

Pe cand se intrepta catre cladirea internatului atentia ii fusese atrasa de o oarecare agitatie la poarta. Portarul discuta cu un barbat cu geanta pe umar si il indruma aratandu-I cu mana unde ar trebui sa mearga. George Prunaru isi recunoscu tatal si ii facu semn cu mana. Dupa strangerile de mana si pupaturile de bun venit, fiul isi invita tatal sa ia loc pe o banca de lemn de langa internat.

- Ce mi-ai adus acolo? intreba George uitandu-se spre geanta.

- Ce sa-ti aduc? Ceva de mancare. Uite! Niste carnati, cozonac, niste oua…

- Sticlele astea tot pentru mine?

- Ei, ceru’ ma-tii! Cu alea-i alta treaba. Trebuie sa dorm si io undeva, nu?

- Nu stiu daca ai voie aici…

- Taci, ma, ca esti mic. Ma descurc eu, ce dreacu?

- Aha, stii? Chiar ardineaori ieseam de la diriginte. Mi-a spus sa te duc la el cand vii.

- Pai hai la el. Facu tatal ridicandu-se si luand geanta in mana.

Baiatul isi conduse tatal catre cancelarie, batu la usa si deschise facandu-i loc tatalui sa intre.

- Buna ziua! saluta cordial Sica Prunaru.

- Aa, tovarasul Prunaru! facu profesorul ridicandu-se de pe scaun si indreptandu-se spre noul venit. Bine ati venit! Alexandru Petre este numele meu.

- Imi pare bine, Sica Prunaru, raspunse oaspetele stranganu- i mana.

- Tovarase Prunaru, as vrea sa vorbim in particular. Haideti sa cautam o sala de clasa libera unde sa putem discuta in liniste, zise profesorul invitandu-l in hol pe tatal baiatului si apoi catre fiul lui: tu, Georgica, poti pleca.

Dupa ce gasesc o sala de clasa si dupa discutiile conventionale, parintele isi intreba oarecum nerabdator interlocutorul:

-Si? Cum merge cu baiatul?

- Dom’le, merge bine, zise profesorul zambind. Eu sunt foarte multumit de el. Mai are si ceva nebuneala, ca sa zic asa, ca deh, e varsta, dar in mare e foarte bine cum se prezinta. Se vede ca a primit o educatie buna si in trecut de la scoala si de acasa, desi vad ca provine dintr-o familie de oameni simpli, oameni muncitori din popor. E ascultator, se vede ca-si da silinta sa faca ceva. Se vede ca munceste, ca sa zic asa, si merita sa fie din cand in cand incurajat si chiar va recomand sa faceti asta. Nu prea mult sa nu i se urce la cap. Stiti vorba aia: pe copil e bine sa-l pupi doar in somn.

******************************************************************************************************************************

- Poarta-n casa! facu Sica si isi muta doua puluri negre in casa. Am impresia ca cam iei bataie, nea Nelule.

- Nu zii “hop!”.

- Hai noroc! mai ridica Sica un pahar. Auzi? N-ar fi mai bines a punem ceva?

- Adica? Sa jucam pe bani? Neeee.

- Hai, bre, ce dracu, stam asa ca prostii? cauta Sica sa-l convinga. Jucam pe putin. Cinci lei linia, zece lei martu.

- E mult, dezaproba pedagogul. Nu vreu sa te duci acasa cu “ia-ma nene”. Hai sa zicem cinci lei partida.

Jocul incepuse sa devina mai palpitant, insa, de cand a aparut premiul pecuniar, norocul si Sica au inceput sa aiba aceeasi relatie rece pe care au avut-o toata viata. Litrul de coniac, incet-incet, disparea, la fel si banii din buzunarul lui Sica, desi parea ca pedagogul e din ce in ce mai beat.

- Nea Nelule, s-a terminat, asta e! Nu mai avem coneac.

- Da, da…

- Da’ mai am o sticla de tuica de casa… facuta de mine. Ia…

- Da, da… buna, facu Zelea dupa ce bau din paharul cu tuica.

Dupa scurt timp pedagogul incerca se se ridice de la masa, dar se pravali pe linoleumul din cabinet. Vazandu-l, Sica, se ridica de la masa si-l ridica cu greu de jos.

- Hai mai, nea Nelule, ce faci? Ce fac io cu oameni ca tine? zise Sica in timp ce-l aseza pe patul de o persoana din incapere. Nu tii daloc la bautura. Ehh..!

Zelea, odata ajuns in pat, adormi instantaneu, Sica puse dopul la sticla si o baga in geanta, ca doar era a lui, si aduna cu fervoare cei optzeci si cinci de lei de pe masa pe care ii pierduse la table. Ii puse in portofel, lua geanta si pleca sa se culce. Pana cand pleca trenul mai erau cateva ore.

Elevii dormeau cand intra Sica. Bajbai prin semiintuneric pana la patul lui, aseza geanta jos langa pat, se descalta de pantofi nu si de sosete si se lungi in pat. “Manca-i-ar tata pa ei, ce dorm!” gandi Sica si se ridica in capul oaselor cu mana cotrobaind prin geanta. “Treaba-i buna.”, concluziona el, mai bau o gura de tuica si se intinse in pat. Euforia si gandurile se invarteau in jurul lui precum stelele verzi din desenele animate. “Militari, ce sa-i faci? La ordin… gandi Sica. Te suna alarma cand esti pa femeie, te duci la unitate. Asta e… Militari… Las’ sa doarma… Tara arde si ei doarme… Doarme-n front cu arma-n mana… Baga-mi-as…”

- Driepti! se trezi Sica strigand. Atentiuneeee!!! Ia uite tu la ei…!

******************************************************************************************************************

- Buna dimineata, tovarasu’ pedagog! il intampina George Prunaru pe Zelea pedagogul.

- Buna pe dracu. raspunse Zelea vizibil suparat.

- De ce?

- De ce… Panarama aia de tac-tu. ii raspunse pedagogul trecand mai departe. A facut balamuc azinoapte sa salonul unde l-am bagat… Si mi-a taiat directorul si zece la suta din salariu. Pe trei luni. Sa ma-nvat minte.

George nu stia ce facuse tatal lui in salonul unde a fost cazat, dar si-a amintit de o intamplare relativ recenta cu el beat. Plecat intr-o permisie acasa, intrand in holul casei, isi vazu din spare tatal cum ii batea pe fratele lui mai mic de 13 ani si pe mama lui, dupa ce ii inghesuise intr-un colt. Atunci George l-a apucat de umar, l-a intors spre el s ii-a aplicat un croseu in falca, incalcand povetele biblice. Atunci Sica s-a uitat la el o secunda si a pornit spre dormitor unde s-a culcat intr-un pat adormind instantaneu.

Acceleratul de Constanta era foarte aglomerat. Sica incepu sa regrete ca a ales ruta asta, dar se consola la gandul ca or sa mai coboare pe parcurs: “Se mai libereaza, da-i dracu.”. Incerca, totusi, sa-si faca loc printre oameni si bagaje in speranta ca poate gaseste vreun loc, insa pe la mijlocul vagonului renunta.

Peisajele se derulau rapid dincolo de geamurile trenului, la fel si alimentele prin tubul digestiv al lui Sica. Folosirea unui closet strain era patologic exclus din structura lui Sica. Nici WC-ul de la serviciu nu-l frecventa decat pentru a urina. “Mai am putin si sunt acasa”, gandi el si scoase sticla cu tarie din geanta. “ Asta o sa ma mai stranga la burta.”

Timpul trecea si cu toate ca o liniste organica parea ca se instalase in trupul lui Sica, senzatia de defecare aparu cu mai multa forta. O transpiratie rece ii invada fata insotita de o stare de rau general. Se hotara, totusi, sa mearga la WC-ul din tren. Strabatu distanta pana la WC printre genti, picioare, dat marunt din buze si priviri piezise. Ajuns la closet vazu, prin fumul gros de tigara, ca acesta era plin cu flacai fumatori.

- Iesiti putin afara! le striga Sica imperativ.

- Un’ sa iesim? se ratoi unul mai guraliv.

- Hai, bai, ca ma cac pe mine!

- Si noi ne cacam, nu vezi?

Vazand ca nu castiga lupta, el intra inapoi pe holul vagonului. “Da-i dracu, mai am o statie pana acasa”. O statie, insa, ar fi insemnat inca jumatate de ora. Sica ar fi putut sa reziste, dar dupa cateva minute sfincterul i se relaxa, iar fecalele din intestine isi urmara cursul lor natural si firesc. Mirosul fetid invada imprejurimile. O femeie din apropiere ii arunca o privire fixa si insistenta. El incerca sa-i raspunda cu un suras, dar nu reusi decat cu un rictus. “Numai de nu m-oi gasi cu nebuna aia acasa”, gandi el cu o oarecare speranta.

Ajuns acasa, Sica cobora pe partea opusa peronului, traversa caile ferate si intra pe o straduta mai ocolita catre casa. Intra pe poarta si se intrepta catre private din spatele curtii si oarecum multumit ca nu l-a observat nevasta, isi scoase chilotii plini de balega si-i arunca in veceu.

- Gata, ma, ai venit? in intampina nevasta pe neasteptate.

- Am venit. Pune si tu niste apa pe aragaz…

- Esti beat! il intrerupse ea. Puti a bautura… si… a cacat? Ori te-ai cacat pe tine? il intreba din ce in ce mai enervata.

Sa nege nu mai avea niciun rost. Olfactiv era evident, iar privit din spate, imbracat in pantalonii lui albastri de sarbatoare, arata suprarealist ca in tabloul lui Salvador Dali “Joc lugubru”, in care personajul principal este privit din spate expunandu-si izmenele murdare de excremente.

- Ei, da! facu el tafnos M-ai vazut! Am fost la baiat… E cuminte… Invata bine…

- De ce te-ai cacat, ma, pe tine? continua ea la fel de nervoasa.

- Cum de ce? De bucurie… Ca invata bine baiatu’… Cum sa nu te bucuri?